Denimul

Denimul face istorie si nu oboseste sa rastoarne ordinea politica si pe cea amoroasa.

Are in tesatura sangele celor care cautau aur pe la 1848, pe vremea furtunoasei Golden Rush. Sta marturie pentru geniul speculativ si mercantil al unui Levi Strauss (iata cum poti face istorie cu lucruri simple, ba chiar frivole...). Are sofisticarea frantuzeasca a etimologiei care „urca” pana prin Evul Mediu („denim” vine din elegantul serde de Nimes”...). Are sfidarea si obraznicia talharilor la drumul mare si virilitatea cow-boy-ilor nedusi pe la biserica anglicana. Clar, gloria tesaturii albastre celei atat de simple si de etern moderne, este legata de cei care fug de sistem. De orice sistem. De la hippies, cei-care-refuza-sa-fie-yuppies (adica burghezi si banali, supra-adaptati si fara farmec), pana la „dizidentii culturali” antico-munisti care ar fi facut orice pentru o pereche de evazati albastri. Pentru ei, a purta blugi era o declaratie politica. A-i face praf la genunchi, cu lama sau cu pietrele cele dure ale muntelui (cizelate de acorduri false si induiosatoare ale unui folk lesinat, desprins la „Flacara”) e o demonstratie anti-inegrare. Supunerea e pentru cei slabi... Asta a spus si Madonna, cu expresivul sau limbaj nonverbal atunci cand a lalait pentru eternitate „Papa, don’t preach” intr-o pereche de blugi cu talie inalta instituind dictatura adolescentei rebele si prematur materne...


Sursa: Revista Psychologies, mai 2009